Eugeniu Stătescu, unul dintre cei mai importanți miniștri liberali de Justiție

Elita liberală a cuprins o serie de nume importante nu doar pentru soarta partidului istoric, ci și pentru cea a României. Unul dintre ei este Eugeniu Stătescu, reputat avocat și om politic din a doua jumătate a secolului XIX, care a refuzat însă să preia conducerea Partidului Național Liberal după moartea lui Dumitru Brătianu.

Născut într-o familie de mici boieri din Buzău, în ziua de Crăciun (25 decembrie) a anului 1836, Eugeniu Stătescu a început studiile de drept în țară. După obținerea doctoratului în drept la Paris, revenit în țară, a devenit avocat-efor al statului și a fost și procuror la Curtea de Apel din București. Totodată, a devenit membru al liberalilor în 1868 și a colaborat ca jurnalist la ziarul „Românul”, precum și la alte publicații liberale. În 1870 a fost ales deputat de Pitești din partea liberalilor.

• Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
• Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?

Prieten și colaborator apropiat al lui Ion C. Brătianu, Eugeniu Stătescu a fost unul dintre fruntașii care au creat Partidul Național Liberal, în 1876, prin coaliția de la Mazar-Pașa. Experiența profesională, loialitatea față de partid și valorile lui, dar și caracterul aparent dur, l-au făcut să fie ales de mai multe ori deputat sau senator, dar și să dețină de mai multe ori funcția de ministru sau președinte al Senatului, după cum urmează:

• a fost de șase ori ministru de Justiție (24 iulie 1876 – 27 ianuarie 1877, 23 septembrie 1877 – 5 iulie 1879, 1 august 1882 – 1 octombrie 1883, în guvernele prezidate de Ion C. Brătianu; 10 aprilie 1881 – 8 iunie 1881, în guvernul condus de Dimitrie Brătianu; 4 octombrie 1895 – 19 noiembrie 1896, 18 iulie 1902 – toamna anului 1903, în guvernele conduse de Dimitrie A. Sturdza);
• a fost ministrul Afacerilor Străine între 9 iunie 1881 și 1 august 1882 (guvern condus de Ion C. Brătianu);
• a fost ales de două ori în funcția de președinte al Senatului (martie 1897 – 18 noiembrie 1897, 24 martie 1901 – 26 februarie 1902.

A refuzat șefia partidului

Eugeniu Stătescu a fost prieten bun cu Ion C. Brătianu pe care îl vizita deseori în vila de la Florica. Despre relația dintre cei doi a scris în memoriile ei și Sabina Cantacuzino, fiica cea mare a „Vizirului”:

Tata apreciase totdeauna pe Eugen Stătescu şi îl întrebuințase în politică pe cât putuse. Sănătatea lui slabă îl făcea impropriu la o muncă regulată, dar ţinea aşa de mult la tata, încât numai cu dânsul a putut să se bizuie şi să realizeze ce i-a cerut. Pe noi ne iubea ca pe frați mai mici şi nu i-am cunoscut nici unul din noi ceea ce numea restul lumii răul său caracter. Nu era atenţiune şi semn de afecţiune pe care să nu ni le dea… Când era sănătos, veselia i se manifesta prin tot felul de glume, de cadouri, organiza sărbători pentru noi şi făcea mari proiecte de călătorie. Aceste luminişuri însă nu ţineau mult, deodată i se tăiau puterile, se întindea pe canapea, renunţa chiar la datoriile cele mai serioase, nu se ducea la Cameră, unde trebuia să vorbească, fiind ales vicepreşedinte, îşi dădea demisia fără s-o anunțe tatii şi îl punea în situaţiunile cele mai încurcate, chiar în momentele de criză. Tata se supăra pe el, îi făcea o scenă şi nu vrea să-l mai vadă, până ce, pocăit, sosea cu un buchet de liliac din grădină sau cu o mică atenţiune, îşi cerea iertare cu atâta afecţiune, încât o obţinea şi, reintrând în scenă, minuna pe toţi printr- un frumos discurs la parlament”.

Deși avea o sănătate destul de șubredă, Eugeniu Stătescu a fost un jurisconsult emerit și un foarte bun orator, discursurile lui din Parlament producând tot timpul o impresie puternică. „Când vorbea Stătescu nu puteai nici face zeflemele, nici arăta lipsă de interes. Talent de mâna întâia, Stătescu știe să se facă ascultat”, scria despre el ziarul „Adevărul” într-un articol din 21 martie 1895.

Tocmai din această cauză și a apropierii lui față de Brătieni a fost luat în calcul să preia funcția de președinte al Partidului Național Liberal, după decesul lui Dumitru Brătianu din 8 iunie 1892, care a condus partidul doar un an în urma morții lui Ion C. Brătianu. Dimitrie A. Strudza l-a propus pe Eugeniu Stătescu, afirmând că „are o inteligenţă şi o înţelegere înaltă în toate chestiunile”.

Stătescu a refuzat însă șefia PNL, afirmând următoarele, potrivit mărturisirilor Sabinei Cabtacuzino: „Eu nu pot să fiu şef. Nu vă daţi seama de sănătatea mea? Nu e destul să iau o hotărâre, trebuie s-o execut, şi eu de azi până mâine dintr-un om cu voinţă devin un bolnav. Sturdza este cel destinat, şi prin principiile, şi prin calităţile lui. Convingeţi-l şi spuneţi-i că-l voi ajuta din toate puterile mele şi cu tot devotamentul ce am pentru partid“. Astfel, a devenit Dimitrie A. Sturdza președinte al liberalilor.

„Verdele Stătescu”

Din cauza sănătății precare, dar și a discursurilor tăioase, Eugeniu Stătescu a fost supranumit în epocă „Verdele Stătescu”. Dacă la începutul carierei politice și ministeriale a manifestat deschidere, spre finalul ei a devenit mai dur. În primul mandat de ministru al Justiției a cerut șefilor Parchetelor să nu mai desfășoare abuzuri asupra jurnaliștilor și să nu-i mai aresteze preventiv.

Circulara lui prin care apăra libertatea presei a fost publicată de celebrul jurnalist francez Emile de Girardin în ziarul „La France”, însoțind-o de laude puternice. După 12 ani „era autoritarul care cerea restricțiuni pentru presă, iar opozanților le ridica protecția legilor”, după cum scria Constantin Bacalbașa în lucrarea „Bucureștii de altădată”.

Eugeniu Stătescu a fost acuzat că, într-o dispută cu opoziția conservatoare la una dintre ședințele Adunării Deputaților din iarna anului 1886 – 1887 le-ar fi spus că „Opoziția a pierdut dreptul la protecția legilor! Opoziția este o bandă de asasini”. Stătescu a afirmat că vorbele lui au fost răstălmăcite de către membrii conservatori (printre care Titu Maiorescu și P.P. Carp) care negau legitimitatea regimului liberal pentru a-i aduce la putere pe „vechii conservatori”.

Eugeniu Stătescu a fost considerat cel mai puternic ministru de Justiție în guvernele liberale din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, de numele lui legându-se și construirea Palatului Justiției din București, inaugurat la 15 octombrie 1895. Totodată, era cel mai căutat avocat de la vremea respectivă deoarece câștiga cele mai multe procese pentru care era angajat. „Din cauza influenței lui Stătescu asupra mersului și împărțirei justiției, mai târziu un parlament conservator a votat o lege prin care se interzicea foștilor miniștri de Justiție, de a pleda în fata instanțelor judecătorești un număr de ani, după ce au părăsit acest minister”, notează Constantin Bacalbașa în lucrarea citată mai sus.

Eugeniu Stătescu a murit la vârsta de 69 de ani, la 30 decembrie 1905. În ciuda carierei bănoase de avocat, nu a fost un om bogat. Dintr-un articol din „Adevărul” din 31 decembrie 1905 aflăm că lăsa „o avere foarte modestă: casa din strada Colței, unde a locuit și care rămâne fiului său, și vila din Câmpulung”. Ultima este celebra Vila Stătescu, declarată monument istoric și primul imobil cunoscut a fi fost proiectat de arhitectul Cristofi Cerchez.

Vă recomandăm să citiți și:

Alegerile parlamentare din 1922 organizate de liberali

Dimitrie. A. Sturdza și dificultățile funcției de președinte al PNL

Problemele prin care a trecut primul guvern condus de D. A. Sturdza

D. A. Sturdza și asaltul asupra guvernării conservatoare

Cum a ajuns D. A. Sturdza președinte al PNL

Brătianu și cea mai mare bătălie diplomatică

O promisiune liberală transpusă cu ajutorul regelui Ferdinand: „Vi se va da pământ”

Începutul ascensiunii lui Ionel Brătianu

Schimbarea generațiilor politice la liberali la sfârșitul secolului al XIX-lea

Gheorghe Brătianu, de la participarea la Al Doilea Război Mondial, la moartea în inchisoarea comunistă

Gheorghe I. Brătianu, istoricul care a creat și a acționat

Carol I și Ion C. Brătianu, în vremea alegerilor dificile

Independența României, Ion C. Brătianu și Rusia

Cum a rămas Ion C. Brătianu fără miros pentru toată viața

Ion C. Brătianu, premierul liberal care a scăpat de patru ori de la moarte. Două au fost atentate

Cine a decis intervenția Armatei Române în războiul ruso-turc din 1877

24 mai 1875 – înființarea Partidului Național Liberal

Sabina Cantacuzino, sfătuitoarea fraților Brătianu

Ionel Brătianu, Austro-Ungaria și Rusia

Alexandru G. Golescu, fondatorul Monetăriei Statului

Cum au vrut liberalii să reformeze România înainte de Primul Război Mondial

Cum s-au organizat liberalii imediat după ce s-a încheiat Primul Război Mondial

Liberalii și interzicerea comuniștilor

Liberalii și problemele industrializării României după Primul Război Mondial

Ionel Brătianu, despre intrarea țării în Primul Război Mondial: „Este o partidă în care România îşi joacă existenţa”

Liberalii și criza dinastică generată de principele moștenitor Carol

Influența lui Ionel Brătianu asupra Regelui Ferdinand a adus România în tabăra câștigătorilor

Liberalii și prima amenințare majoră a bolșevicilor asupra României

Cum a ajuns Ionel Brătianu președintele PNL și prim-ministru al României

Ionel Brătianu, Banatul și Take Ionescu

Politica externă a României în primul deceniu al secolului al XX-lea

Liberalii și dezvoltarea industriei românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea

Primul guvern liberal din istoria României

Distanțarea României de Tripla Alianță și susținerea Transilvaniei

Aderarea României la Tripla Alianță, mijloc de asigurare a securității după obținerea independenței

Proclamarea Regatului României

Cum a pregătit diplomatic guvernul lui Ion C. Brătianu obținerea independenței României

Reorganizarea PNL după Primul Război Mondial

Ionel Brătianu, omul în fața căruia Antanta a șovăit, iar Puterile Centrale s-au amăgit

Nicolae Gane, primarul scriitor care a adus tramvaiul și apa la Iași

Cum au gândit liberalii viitorul politic al României Mari

Petre Sebeșanu Aurelian, primul economist și agronom din Academia Română

Grigore Procopiu: „Partidul Liberal e dator să dea țării o îndrumare, larg, dar adevărat democratică”

Ion Ghica, boierul liberal care susținea apariția unei industrii naționale

Vila Florica, locul de suflet al Brătienilor unde s-au luat mari decizii pentru soarta României

Vasile Lascăr, omul care a pus bazele poliției române moderne

Cum i-a impresionat liberalul Ionel Brătianu pe liderii Antantei

Ion Gheorghe Duca: „Am fost primul ministru care după Unire a mers în Transilvania”

I. G. Duca, marele om de stat care a sfârșit tragic

Vintilă Brătianu și politica liberală „prin noi înșine”

Constituția liberală din 1923 și „spiritul unei democrații desăvârșite”

Spiru Haret, matematicianul care a renunțat la o carieră academică de succes în Occident pentru a ridica România din analfabetism

Ion Nistor, artizanul unirii Bucovinei cu România, închis forțat la Sighet pentru că a fost ministru

Ion C. Brătianu și cea mai lungă guvernare din istoria democratică a României

Un moment cheie în istoria României: Ionel Brătianu la Conferința de Pace de la Paris

Ionel Brătianu, patriarhul României Mari